Civil Society Days Seminar

Ms. Loredana URZICĂ-MIREA, member of the Romanian ESC, participated as a representative of our institution in two events organized by the European Economic and Social Committee (EESC) in Brussels on 24 and 25 May 2018. The two events were the Civil Society Days Seminar and the celebration marking the 60th anniversary of the EESC.

Participation of the ESC of Romania in the celebration of the 60th anniversary of the EESC and in the Civil Society Days Seminar organized by the European Economic and Social Committee
24-25 May 2018
Brussels, Belgium


Tema seminarului a fost „Cetățenie, democrație și cultură într-o Europă digitalizată”. În cadrul seminarului s-au desfășurat o serie de ateliere de lucru și sesiuni plenare, unde s-au purtat discuții legate de viitorul Europei și rolul organizațiilor societății civile.

În prima zi a reuniunii, 24 mai 2018, a avut loc sesiunea comemorativă solemnă de celebrare a 60 de ani de existență a CESE, care s-a desfășurat în Amfiteatrul mare al Parlamentului European și s-a bucurat de prezența președintelui CESE, Luca Jahier, a vicepreședintelui Parlamentului European, Ramón Valcarcel Siso, a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și a președintelui Comitetului Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz. Aceștia au dezbătut aspecte privind viitorul Europei și implicațiile pe care le are digitalizarea, într-o dezbatere moderată de Jacki Davis.

Deschiderea oficială a seminarului Zilele Societății Civile 2018 a avut loc în aceeași zi și a fost marcată de intervenția președintelui CESE, Luca Jahier, și a lui Conny Reuter, co-președinte al Liaison Group.

Au urmat apoi 3 ateliere de lucru în paralel:
• Cultură și educație: o sinergie pentru o identitate europeană, în toată diversitatea sa;
• Securitatea cibernetică și protecția datelor: în serviciul interesului general;
• Capacitatea de a depăși diviziunea digitală.
Reprezentanta CES România a participat la cel de al treilea atelier privind diviziunea digitală, în care s-au discutat aspecte precum accesul persoanelor vârstnice în sfera digitală, modul în care persoanele din mediul rural utilizează noile tehnologii, dar și cum pot fi accesibilizate soluțiile digitale astfel încât să poată fi folosite de către persoanele cu diferite deficiențe sau dizabilități.

Printre cei care au împărtășit idei în cadrul atelierului s-au numărat: Sirpa Pietikainen, membru al Parlamentului European, Alejandro Moledo de la Forumul European pentru persoane cu dizabilități, Serge Novaretti din partea Comisiei Europene. Ziua s-a încheiat cu un eveniment cultural organizat de CESE la Albert Hall, în cinstea celor 60 de ani de existență a CESE, la care au participat toți cei invitați la seminar.

A doua zi a reuniunii, 25 mai 2018, seminarul a continuat cu alte 3 ateliere de lucru în paralel:
• Identități și polarizare;
• Bătălia democrației digitale: instrumente pentru participate civică;
• Inteligența artificială ca bun comun.
Reprezentanta CES România a participat la cel de al doilea atelier, dedicat instrumentelor online de participare civică. Au fost prezentate o serie de instrumente deja folosite la nivel European sau la nivelul altor țări: SwapMyVote, VoteWatch Europe, Citizen Lab, Cap Collectif.

Discuțiile au evoluat în jurul ideii de a utiliza instrumentele digitale pentru a capacita cetățenii să ia parte la deciziile publice sau să urmărească activitatea aleșilor, la nivel european, național sau local. De asemenea, s-a vehiculat conceptul de e-participare și totodată s-a discutat despre eficiența diferitelor instrumente online de a aduce mai aproape cetățenii de reprezentanții aleși.

La finalul fiecărui atelier de lucru, participanții au ajuns la o serie de concluzii și au propus o serie de recomandări.

Seminarul Zilele Societății Civile 2018 s-a încheiat cu o sesiune în care au fost adoptate concluziile de la fiecare atelier de lucru, într-un document comun.

Reprezentanta CES România, doamna Loredana Urzică-Mirea, a participat activ la toate sesiunile planificate și a avut intervenții punctuale în cadrul atelierelor de lucru, atunci când s-a lucrat în echipe.

Concluziile seminarului au fost incluse într-un document asumat de CESE ca urmare a desfășurării evenimentului și pot fi consultate la adresa https://www.eesc.europa.eu/en/agenda/our-events/events/civil-society-days-2018/.

Partner