Comunicat de presa

Comunicat de presa

Joi, 28 februarie 2013, Patrick Venturini, secretar general al Asociaţiei Internaţionale a Consiliilor Economice şi Sociale şi Instituţiilor Similare (AICESIS), aflat în vizită în România la invitaţia preşedintelui Consiliului Economic şi Social, Florian Costache, s-a întâlnit cu membrii CES.


Discuţiile purtate au evidenţiat recunoaşterea tot mai largă pe care AICESIS o are în lume, fapt reflectat de creşterea substanţială a numărului consiliilor economice şi sociale şi a instituţiilor similare care au aderat în ultimul timp la  AICESIS.

Totodată, au fost reiterate modalităţile concrete de colaborare a consiliilor economice şi sociale în AICESIS şi creşterea rolului pe care AICESIS îl joacă pe plan internaţional în definirea şi implementarea unor politici economice şi sociale de mare anvergură.

Un moment important din timpul întâlnirii l-a constituit prezentarea stadiului pregătirii primei reuniuni a Forumului Mondial de Afaceri, care va avea loc la Bucureşti, în luna octombrie.

După cum se ştie, în vederea promovării contactelor şi a dialogului între comunităţile economice şi de afaceri, pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi a unor noi oportunităţi reale de afaceri şi investiţii, precum şi de creare de noi locuri de muncă, în special pentru tineri şi femei, CES România a propus, în cadrul Consiliului de administraţie al Asociaţiei (Amman, Iordania, decembrie 2011), înfiinţarea, cu sprijinul AICESIS, a unui Forum Mondial de Afaceri, care să reunească oameni de afaceri din cadrul organizaţiilor patronale reprezentate în CES-uri sau instituţii similare.

Propunerea CES România s-a bucurat de atenţie şi la Consiliul de administraţie al AICESIS, de la Seul (Coreea de Sud), din noiembrie 2012, unde s-a stabilit ca prima ediţie a Forumului Mondial de Afaceri să aibă loc în România, în octombrie 2013.

«Ianuarie 2017»
LMMJVSD
       1 
 2  3  4  5  6  7  8 
 9  10  11  12  13  14  15 
 16  17  18  19  20  21  22 
 23  24  25  26  27  28  29 
 30  31 


Powered by King Systems® - Web Design | Web Solutions | Web Hosting | Identitate