Întâlnire între Președintele AICESIS și Directorul General OIM

Președintele CES România, domnul Iacob Baciu, însoțit de doamna Eugenia Ștefănescu, director al Direcției de Relații Internaționale și Relații Publice, a avut o întrevedere cu domnul Guy Ryder, director general al Organizației Internaționale a Muncii, la sediul OIM din Geneva, în ziua de 2 iulie 2018.


Întâlnire între domnul Iacob Baciu, Președintele AICESIS, și domnul Guy Ryder, Directorul General al OIM
2 iulie 2018, Geneva, Elveția
Sediul Organizației Internaționale a Muncii


Întâlnire între Președintele AICESIS și Directorul General OIM
Întrevederea a fost solicitată de domnul Iacob Baciu, în calitatea sa de președinte al AICESIS pentru mandatul 2017-2019, iar din delegație a mai făcut parte și domnul Francisco Gonzales de Leña, secretar general al AICESIS. Au fost, de asemenea, prezenți la discuții domnul Youcef  Ghellab, directorul Unității pentru dialog social și tripartism din cadrul OIM, și doamna Yuka Okumura, specialist pe probleme de guvernanță și planificare strategică.

Întâlnirea se înscrie în tradiția bunelor relații și a colaborării fructuoase dintre AICESIS și OIM, puse în practică pe baza unui Protocol de acord semnat între  cele două instituții în anul 2012.

Președintele AICESIS și directorul general al OIM au convenit asupra continuării și actualizării acordului de cooperare, prin dezvoltarea acelor aspecte care pot determina eficientizarea cooperării dintre cele două instituții. În lunile următoare, OIM și AICESIS vor colabora în vederea revizuirii, modificării și eventual a completării acordului, astfel încât acesta să poată fi semnat de președintele AICESIS, dl Iacob Baciu, și de directorul general al OIM, dl Guy Ryder, în cadrul unui seminar AICESIS/OIM ce va fi organizat la sediul OIM din Geneva, în zilele de 23 și 24 octombrie 2018.

Desfășurarea acestui seminar a fost un alt subiect de discuție al întâlnirii de la Geneva. Seminarul se va axa pe teme legate de viitorul muncii și societatea digitală și vizează realizarea unui schimb de experiențe și de bune practici între membrii AICESIS și reprezentanți ai OIM.
Întâlnire între Președintele AICESIS și Directorul General OIM
Alte subiecte dezbătute la această întâlnire au fost invitația lansată de președintele AICESIS domnului Guy Ryder de a participa la Adunarea Generală a AICESIS ce se va desfășura la Paris, în zilele de 17 și 18 septembrie 2018, la sediul CESE din Franța, la care acesta a răspuns afirmativ, și organizarea la București a Conferinței internaționale a OIM/AICESIS, în 2019, eveniment de o importanță deosebită, întrucât, cu acest prilej, OIM va celebra și centenarul existenței sale. Conferința va include tema guvernării și a implicării factorilor sociali în viitorul muncii.

S-a convenit ca această conferință internațională să se desfășoare concomitent cu Adunarea Generală a AICESIS, care va avea loc în luna septembrie a anului 2019, la București, și care va marca încheierea președinției AICESIS deținute de CES România.

Delegația AICESIS a mai avut o întrevedere și cu domnul Moussa Oumarou, director general adjunct al OIM, în cadrul căreia s-au obținut informații utile și s-au înregistrat progrese în ce privește abordarea temelor de interes menționate mai sus. Cu această ocazie, s-au discutat posibilitățile de utilizare a cooperării OIM-AICESIS, în vederea consolidării capacităților consiliilor economice și sociale de a-și dezvolta formulele de dialog social instituționalizat.

«Iulie 2018»
LMMJVSD
       1 
 2  3  4  5  6  7  8 
 9  10  11  12  13  14  15 
 16  17  18  19  20  21  22 
 23  24  25  26  27  28  29 
 30  31 


Powered by King Systems® - Web Design | Web Solutions | Web Hosting | Identitate