Proiect Forum Mondial de Afaceri

În cadrul reuniunii Consiliului de administraţie al AICESIS, care a avut loc la Aman (Iordania, decembrie 2011), preşedintele CES din România, domnul Florian Costache, a înaintat o propunere privind înfiinţarea unui "Consiliu Mondial de Afaceri".


Un astfel de Consiliu de afaceri ar permite liderilor de afaceri din cadrul organizaţiilor patronale, care sunt reprezentaţi în consilii sau instituţii similare, membre ale AICESIS, să se întâlnească pe marginea reuniunilor AICESIS, fie că este vorba de evenimente statutare (Adunarea Generală, Consiliul de administraţie), fie conferinţe ad-hoc.

După dezbaterea cu privire la memorandum-ul prezentat de către CES din România la Adunarea Generală de la Rio de Janeiro (Brazilia, iunie 2012) asupra acestui proiect, s-a decis ca "discuţiile privind această chestiune să se lanseze şi să se pregătească un alt memorandum, mai pragmatic, pentru următoarea reuniune a Consiliului de administraţie, care va avea loc la Seul [Coreea de Sud, în zilele de 22 şi 23 noiembrie], în colaborare cu Secretariatul şi alte CES-uri care doresc să se implice".

În urma diverselor contacte pe care le-am avut, prezenta notă oferă o primă perspectivă asupra proiectului revizuit.

DECLARAŢIE DE MISIUNE


"Forum-ul Mondial de Afaceri" (FMA) ar trebui să fie considerat un proiect experimental condus de AICESIS. Misiunea sa principală ar consta în promovarea contactelor dintre comunităţile economice şi sociale legate de Consiliile Economice şi Sociale (CES) sau instituţiile similare (IS) din diverse ţări.

Aceste contacte ar avea ca obiectiv identificarea unor posibilităţi concrete de investiţii în vederea promovării spiritului antreprenorial, schimbului de noi tehnologii, cercetări şi inovaţii, schimbului de bune practici şi de evaluare comparată (benchmarking), precum şi creării de noi întreprinderi şi locuri de muncă în ţările participante.

Având în vedere specificul şi componenţa CES-urilor şi a IS, membre ale AICESIS, FMA ar reuni, nu numai reprezentanţi ai firmelor, ci şi reprezentanţi ai lucrătorilor (de exemplu,  orice nouă investiţie productivă ridică probleme în ceea ce priveşte disponibilitatea forţei de muncă, competenţele, formarea profesională, protecţia muncii, etc.), iar AICESIS este pe deplin angajată în promovarea şi punerea în aplicare a dialogului social şi a agendei privind munca decentă. Prin urmare, FMA ar fi şi un instrument experimental pentru dezvoltarea relaţiilor industriale şi a dialogului social.

De asemenea, FMA ar mai urmări şi promovarea experienţelor concrete şi a schimburilor de bune practici în ceea ce priveşte parteneriatele public - privat.

FMA ar putea să facă un prim pas către un stadiu experimental cu CES-urile şi IS care vor participa pe bază de voluntariat. La acest stadiu experimental, nu va fi luată nicio decizie referitoare la crearea unui organism formal. Aceasta este în primul rând raţiunea pentru care ideea unui "forum" de afaceri este preferată celei ale unui "consiliu" de afaceri.

FMA ar mai avea ca scop să sprijine în continuare munca decentă şi să ofere condiţii economice şi de muncă care să dea lucrătorilor şi oamenilor de afaceri speranţa pentru o pace durabilă, prosperitate, progres şi, în noile circumstanţe, posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în recâştigarea încrederii în partenerii de afaceri şi de muncă.

Pe termen lung, FMA ar promova crearea unui spaţiu economic comun, eficient, prin îmbinarea potenţialului material, intelectual şi de forţă de muncă din diferite ţări, şi va oferi membrilor săi consiliere, asistenţă juridică, dezvoltare şi implementare a investiţiilor în domeniul ştiinţific, industrial, medical şi cultural, precum şi proiecte de afaceri.

OBIECTIVE SPECIFICE


Principalele obiective

În scopul asigurării independenţei financiare a AICESIS şi sub coordonarea şi sprijinul AICESIS, FMA are în vedere:
  1. promovarea contactelor dintre comunităţi, companii şi companii internaţionale mari, actori bine cunoscuţi din diferite ţări, în vederea investigării oportunităţilor reale de investiţii, atât parteneriate privat-privat, cât şi public-privat;
  2. promovarea, la nivel internaţional, a unor contacte de lucru între organismele constitutive ale AICESIS la nivel naţional şi implementarea unor proiecte bilaterale şi multilaterale, de la stadiul de proiect, până la formate de standard internaţional, recomandarea unor parteneri de încredere şi căutarea unor mijloace de investiţie şi alte opţiuni pentru punerea acestora în aplicare;
  3. organizarea unor programe intensive de cooperare tehnică internaţională formulate şi puse în aplicare într-un parteneriat activ, cu elemente constitutive pentru formare, educaţie şi cercetare, care vin în sprijinul tuturor acestor eforturi
Procedând astfel, FMA va promova valorile pe care se bazează cooperarea internaţională şi va milita, în Europa şi în întreaga lume, pentru cauza democraţiei, a democraţiei participative, în scopul dezvoltării rolului societăţii civile, a organizaţiilor patronale şi sindicale.

Obiective orizontale

Obiectivul principal al FMA este acela de a consolida parteneriatul de afaceri pentru dezvoltarea economică şi financiară. În plus, sunt vizate următoarele obiective orizontale:
  • sprijinirea restabilirii încrederii în mediul de afaceri, ceea ce poate constitui o cale reală de ieşire din criza actuală;
  • consolidarea dialogului social la nivel internaţional, în vederea promovării dialogului social tripartit şi a dezvoltării relaţiilor dintre componentele organizaţiilor;
  • programe de finanţare menite să scadă şomajul în rândul tinerilor;
  • găsirea unor soluţii pentru promovarea egalităţii e șansă;
  • identificarea şi dezvoltarea unor programe transnaţionale strategice pentru protecţia mediului înconjurător şi a producţiei de energie regenerabilă.
O primă încercare: organizarea primului forum în România.

Un prim forum experimental ar putea să fie organizat în România, în cursul anului 2013 (cea de a doua jumătate) de către CES România în parteneriat cu AICESIS. Tema principală a acestui forum ar putea să fie "Parteneriatul public-privat în domeniul economisirii de energie" sau "alimentarea cu apă" sau "...."  

Format: Forum-ul s-ar putea desfăşura pe o perioadă de două zile. În prima zi, vor avea loc discuţiile generale; pe parcursul celei de a doua zile, se vor discuta perspectivele stabilirii unor parteneriate concrete de afaceri.

Participare: Participanţii (întreprinderi şi alte organizaţii) la acest forum ar urma să fie desemnaţi chiar de CES-uri. S-ar putea avea în vedere o taxă de participare.

Informare reciprocă: Fiecare participant ar urma să completeze în avans un chestionar / catalog, în care să prezinte afacerea / activităţile pe care le desfăşoară, experienţele pe care le deţine şi care au legătură cu tema principală aleasă.

CES din România va oferi participanţilor un set de programe privind parteneriatul public-privat de investiţii în această ţară.

Activitate pregătitoare: Cu siguranţă că acest eveniment are nevoie de o pregătire intensivă pentru a deveni o reuşită. De fapt, o activitate importantă ar trebui să se desfăşoare înainte ca evenimentul să aibă loc, în vederea selectării participanţilor, pregătirii şi elaborării de chestionare / cataloage, elaborării setului de programe, etc., în scopul stabilirii şi a facilitării unor contacte eficiente şi constructive între participanţi.

Powered by King Systems® - Web Design | Web Solutions | Web Hosting | Identitate