Sănătatea mintală în funcție de stadiile de viață, riscuri psihosociale/stres cultural tipic și sănătatea mintală la locul de muncă, accesul la tratament și servicii medicale conexe
Analiza gradului în care România transpune la nivel național recomandările în domeniul politicii de tineret ale principalelor organisme europene relevante în acest sens – Consiliul Europei
Consiliul Economic și Social prezintă rezultatul examenului de promovare în funcția de EXPERT DEBUTANT în cadrul Direcției Generale Avizare - Direcția Elaborare Avize și Pregătire Ședințe…mai mult
Consiliul Economic și Social prezintă rezultatul selecției de dosare pentru ocuparea postului vacant de natură contractuală de execuție EXPERT gr. II din cadrul Direcției Generale Avizare…mai mult
Agenda
Plenul CES se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în sesiuni ordinare la convocarea Preşedintelui CES îndeplinind următoarele atribuții:
avizează proiecte de acte normative;
alege, la propunerea părţilor, preşedintele și validează câte un vicepreşedinte propus de fiecare parte şi pe membrii biroului executiv, de asemenea propuşi câte unul de fiecare parte;
adoptă regulamentul propriu de organizare şi funcţionare;
stabileşte componenţa comisiilor de specialitate permanente;
aprobă proiectul propriu al bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi raportul privind execuţia bugetară;
dezbate şi adoptă propunerile de hotărâri elaborate de comisiile de specialitate;
numeşte secretarul general al Consiliului Economic şi Social.
Consiliul Economic și Social aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările produse de Regulamentul 2016/679/UE. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea politicii de confidențialitate și utilizarea fișierelor de tip cookie conform politicii de cookie.