Update date:

Erasmus Project Meeting "Demographic Challenges of Europe and the Issues Involved"

Erasmus Project Meeting "Demographic Challenges of Europe and the Issues Involved"

Participarea CES România la cea de-a cincea reuniune a Proiectului Erasmus pentru societățile civile „Provocări demografice ale Europei și problemele implicate”, Atena, Grecia, 17 februarie 2025

Președintele Consiliului Economic și Social, domnul Sterică Fudulea, a participat pe 17 februarie 2025 la cea de-a cincea reuniune a Proiectului Erasmus pentru societățile civile. 

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Economic și Social (OKE) din Grecia și a avut loc la sediul instituției. La eveniment au fost invitați reprezentanți ai consiliilor economice și sociale și ai instituțiilor similare din Franța, Italia, Spania, Țările de Jos, Luxemburg, Portugalia, Irlanda, Bulgaria, Belgia, precum și ai Comitetului Economic și Social European, dar și personalități marcante ale vieții politice și academice din Republica Elenă.

Tema principală de discuție a fost „Provocări demografice ale Europei și problemele implicate” și continuă o serie de manifestări pe această temă organizate de CES-ul elen.

Domnul Sterică Fudulea a avut o intervenție în cadrul celei de-a doua sesiuni tematice care a abordat tendințele fluxurilor de migrație către și în interiorul UE, provocările și succesele în materie de integrare, cadrul legal și aspectele legate de drepturile omului și de gestionarea migrației ca act de echilibru pentru UE.

În intervenția sa, președintele CES România a vorbit despre situația existentă în țara noastră privind cele două aspecte care marchează fenomenul migrației azi în România: emigrația românilor care pleacă să muncească și să trăiască în alte țări, unde adesea se stabilesc, dar și tendințele actuale de revenire în țară a unora dintre aceștia, și imigrația lucrătorilor străini care vin în România pentru un venit mai mare și o viață mai bună, dar care au nevoie de un cadru legal care să le asigure condiții decente de muncă și eventual de integrare în societatea românească.