• ROENFR


Participarea CES România la Biroul UCESIF

Participarea CES România la Biroul UCESIF, 8 septembrie 2025, Bruxelles, Belgia

Pe 8 septembrie 2025, a avut loc reuniunea Biroului Uniunii Consiliilor Economice și Sociale și Instituțiilor Similare Francofone (UCESIF). Reuniunea a fost organizată la Bruxelles de Consiliul Central al Economiei din Belgia, care deține în prezent poziția de prim-vicepreședinte al Uniunii, împreună cu Consiliul Național al Muncii.

Au participat reprezentanți ai CES-urilor membre ale Biroului din Coasta de Fildeș, Benin, Gabon, Grecia, Mali, Mauritania și România. CES-ul român a fost reprezentat de președintele Sterică Fudulea.

Președinția ivoriană a UCESIF a prezentat trei direcții pentru mandatul 2025-2028: promovarea culturală, promovarea comercială și promovarea internațională a Francofoniei. În acest context, domnul președinte Fudulea a abordat importanța strategică a rolului pe care îl îndeplinește UCESIF în atenuarea conflictelor din regiunile francofone sau din zonele limitrofe și a propus redactarea unei rezoluții care să condamne conflictele generate adesea de lipsa dialogului, să afirme rolul de mediator al UCESIF în tensiunile din spațiul francofon și din regiunile învecinate și să promoveze dialogul social și civic drept mijloc esențial de prevenire a acestor conflicte.

Totodată, a evidențiat faptul că păstrarea și promovarea patrimoniului cultural național, precum și a celui aparținând grupurilor etnice naționale, reprezintă măsuri importante atât pentru creșterea economică, cât și pentru diminuarea posibilelor conflicte interne. Turismul cultural multietnic este și trebuie să rămână  un sector prioritar în regiunile în care aceste comunități conviețuiesc în armonie.

În contextul promovării comerciale a Francofoniei, președintele Fudulea a fost însoțit de domnul Marcel Ștefan Sima, ministru consilier în cadrul Biroului de promovare comercială și economică al Ambasadei României în Regatul Belgiei