• ROENFR


Data modificării:

A șasea ediție a Proiectului Erasmus pentru societățile civile organizate, Paris, Franța, 18 noiembrie 2025

A șasea ediție a Proiectului Erasmus pentru societățile civile organizate, Paris, Franța, 18 noiembrie 2025

Participarea CES România la A șasea ediție a Proiectului Erasmus pentru societățile civile organizate Paris, Franța 18 noiembrie 2025

În data de 18 noiembrie 2025, Consiliul Economic, Social și de Mediu (CESE) din Franța a organizat A șasea ediție a Proiectului Erasmus pentru societățile civile organizate la sediul său de la Paris. 

Au participat președinți și membri ai consiliilor economice și sociale naționale din cadrul UE, reprezentanți ai instituțiilor franceze și ai instituțiilor europene. CES România a fost reprezentat de domnul președinte Sterică Fudulea și de doamna secretar general Lorena Stoian.

Tema reuniunii a fost Scutul European pentru Democrație, o inițiativă a Comisiei Europene menită să consolideze capacitatea societăților europene de a combate dezinformarea și manipularea informațiilor prin propunerea de măsuri care să protejeze alegerile libere și corecte, independența mass-mediei și instituții democratice puternice. Discuțiile s-au concentrat pe trei teme: lupta împotriva dezinformării și protejarea mass-mediei, importanța dialogului social în procesul democratic și consolidarea cadrului democratic. 

Președintele Fudulea a intervenit în cadrul celei de-a doua sesiuni și a vorbit despre combaterea dezinformării și protejarea mass-mediei. Domnul Fudulea a subliniat faptul că lupta împotriva dezinformării trebuie să se întemeieze pe argumente riguroase. Atunci când sunt identificate încălcări ale valorilor democratice și ceea ce par a fi campanii coordonate de dezinformare, afirmațiile trebuie susținute de probe clare care să nu lase loc interpretărilor alternative, pentru că orice slăbiciune în arhitectura argumentației este imediat exploatată de actorii rău intenționați de pe platformele de socializare. Iar această necesitate de rigurozitate este direct legată de necesitatea programelor de educare a alegătorilor, astfel încât aceștia să dobândească abilitățile de gândire critică necesare pentru a evalua independent sursele de informații. Educația face parte, așadar, din strategia de apărare a unei țări. În același timp, lupta împotriva dezinformării nu trebuie să încalce niciodată dreptul fundamental la libertatea de exprimare. Răspunsurile autoritare la dezinformare se dovedesc deseori mai periculoase decât dezinformarea, creând un precedent pentru viitoare administrații de a exercita un control abuziv asupra informațiilor. Este responsabilitatea societăților civile organizate europene de a încuraja o poziție democratică centristă și dialogul social și civic incluziv. 

Președintele CES a mai amintit că apărarea democrației europene trebuie să includă apărarea frontierelor estice ale UE prin sprijinul acordat acestor regiuni în materie de securitate militară, dezvoltare economică, investiții în infrastructură și consolidarea instituțiilor democratice. Scutul European pentru Democrație simbolizează angajamentul comun față de democrația europeană, protejând nu numai instituțiile, ci și cetățenii, spațiul civic și chiar principiile care mențin unitatea Europei. De aceea, nu putem vorbi despre un Scut European pentru Democrație fără a recunoaște faptul că națiunile de la frontierele estice ale UE sunt un scut: ele constituie prima linie de apărare a integrității teritoriale, a stabilității economice și a valorilor democratice europene împotriva amenințărilor externe. 

În cursul zilei de 18 noiembrie, domnul președinte și doamna secretar general au făcut o vizită la Ambasada României în Republica Franceză, unde au fost întâmpinați de doamna consul general Ecaterina Constantinescu, domnul Vlad Angelescu, ministru plenipotențiar, și doamna Gabriela Goran, reprezentanta Biroului de Promovare Comercială şi Economică. Delegația română a prezentat doamnei consul general poziția susținută la reuniunea organizată de CESE Franța, referitor la Scutul European pentru Democrație, și, de asemenea, a prezentat Punctul de vedere elaborat de CES România cu tema „Politici publice de întărire socio-economică a spațiului Mării Negre și a regiunilor de frontieră ale Uniunii Europene”.


Foto credit: Damien Carles /SIPA/CESE