• RO EN FR


Data modificării:

Masă rotundă, Grupul Permanent privind Semestrul European, București, 3 februarie 2026

Masă rotundă, Grupul Permanent privind Semestrul European, București, 3 februarie 2026

Participarea CES România la masa rotundă organizată de Grupul Permanent privind Semestrul European al Comitetului Economic și Social European, București, 3 februarie 2026

Grupul Permanent privind Semestrul European (ESG) al Comitetului Economic și Social European (CESE) a organizat la București, în data de 3 februarie 2026, o consultare dedicată propunerilor naționale de reformă și investiții și implementării acestora la nivelul Uniunii Europene. România este primul dintre cele cinci state membre unde au loc consultările în acest an. La eveniment au fost invitați reprezentanți ai societății civile organizate din România.

Consiliul Economic și Social a fost reprezentat de domnii Sterică Fudulea, președinte, Bogdan Simion, vicepreședinte din partea structurilor asociative ale societății civile, Victor Florescu, vicepreședinte din partea organizațiilor sindicale, alături de doamnele Cătălina Voicu, membră a Biroului Executiv reprezentând partea patronală, și Adriana Radu, membră a Plenului din partea structurilor asociative ale societății civile.

Consultarea, lansată în 2021 și organizată anual, reunește consiliile economice și sociale naționale, partenerii sociali și organizațiile societății civile din statele membre ale Uniunii Europene. Masa rotundă desfășurată pe 3 februarie a fost dedicată analizării recomandărilor specifice adresate României pentru anul 2025, cu accent pe reformele și investițiile propuse, stadiul implementării acestora și finalizarea punerii în aplicare a planului național de redresare și reziliență. Prin acest proces, CESE își propune să consolideze un model de guvernanță economică mai participativ, fundamentat pe o asumare sporită la nivel național și pe o implicare mai activă a societății civile organizate.

Dezbaterile interactive din cadrul evenimentului au fost structurate în jurul a patru teme principale: „Măsuri de reformă și investiții în statele membre, în special cele bazate pe recomandările specifice fiecărei țări pentru 2025 și punerea în aplicare a acestora”; „Finalizarea punerii în aplicare a planurilor naționale de redresare și reziliență”; „Punerea în aplicare și monitorizarea planurilor fiscale și structurale naționale pe termen mediu”; și „Legătura dintre cadrul financiar multianual și Semestrul european”.

În cadrul dezbaterilor, participanții au abordat dificultățile întâmpinate în procesul de armonizare a legislației naționale cu directivele europene, reformele sectoriale necesare și importanța investițiilor în conectivitate și modernizarea infrastructurilor existente, protecția biodiversității, monitorizarea planurilor fiscale și structurale naționale pe termen mediu, precum și reformele și investițiile suplimentare indispensabile pentru atingerea obiectivelor asumate de România. 

Președintele CES a evidențiat una dintre recomandările cheie ale Comisiei Europene, care îndeamnă statele membre să acorde prioritate educației și dezvoltării competențelor necesare sectoarelor strategice ale economiei Uniunii Europene. „Decalajele dintre regiunile de sud-est și nord ale României și restul țării continuă să se accentueze, pe fondul conflictului armat de la graniță. Productivitatea muncii rămâne scăzută, iar investițiile în formarea profesională sunt insuficiente, în special în zonele cele mai expuse contextului geopolitic actual. Aceste regiuni au nevoie de intervenții urgente care să consolideze stabilitatea economică, securitatea națională și dezvoltarea sistemului educațional. Iar pentru ca aceste obiective să devină realitate, dialogul social și civic este esențial: implicarea partenerilor sociali și a organizațiilor neguvernamentale contribuie constant la reducerea tensiunilor și la construirea unei societăți mai echilibrate”, a declarat domnul Sterică Fudulea.

Grupul privind Semestrul European va elabora și va transmite ulterior instituțiilor europene un raport care va reflecta concluziile și principalele teme ale discuțiilor.