Les Vice-Présidents du CES
Vicepreşedinţii au, în principal, următoarele atribuţii:
- reprezintă Consiliul Economic şi Social în faţa Parlamentului, a Guvernului şi a celorlalte autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu terţii în baza unui mandat aprobat de Plenul Consiliului Economic şi Social;
- semnează actele Consiliului Economic şi Social;
- angajează şi, după caz, numeşte, potrivit legii, personalul din aparatul Consiliului Economic şi Social;
- exercită orice alte atribuţii care îi revin potrivit legii sau hotărârilor plenului.
Funcţiile de vicepreşedinte, sunt asigurate prin rotaţie, anual, de fiecare partener social.